Când merită să lupți pentru relație și când este timpul să pleci?

„Nu mai știu dacă lupt pentru relația mea sau doar mi-e teamă să plec.”

Este una dintre cele mai dificile întrebări pe care le aud în cabinet.

De cele mai multe ori, ea nu vine din partea unor oameni care nu se mai iubesc. Vine din partea unor oameni care au obosit. Au încercat să repare, au făcut compromisuri, au sperat că lucrurile se vor schimba și, la un moment dat, au ajuns să nu mai știe dacă luptă pentru relație sau doar împotriva propriei suferințe.

Nu există o regulă care să spună când trebuie să rămâi și când trebuie să pleci. Fiecare relație are povestea ei. Există însă câteva repere psihologice care ne pot ajuta să luăm o decizie mai clară și mai puțin influențată de frică sau vinovăție.

Orice relație trece prin conflicte. Important este cum vă certați.

Mulți oameni cred că o relație sănătoasă este aceea în care partenerii nu se ceartă aproape niciodată. Cercetările din psihologia relațiilor arată însă că nu lipsa conflictelor face diferența, ci modul în care acestea sunt gestionate.

Două persoane se pot certa și, la final, să se simtă mai apropiate decât înainte. Alte două persoane pot evita orice conflict, dar să trăiască ani întregi în răceală și resentimente.

În timpul unei certe se vede, de fapt, calitatea relației. Reușiți să vă ascultați sau încercați doar să demonstrați că aveți dreptate? Criticați comportamentul sau atacați persoana? Există respect chiar și atunci când sunteți furioși?

John Gottman, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai relațiilor de cuplu, a observat că nu intensitatea conflictelor prezice despărțirea, ci prezența unor comportamente precum disprețul, umilirea, defensivitatea sau retragerea completă din dialog.

Cu alte cuvinte, nu certurile distrug relația. Felul în care doi oameni aleg să se poarte unul cu celălalt în timpul lor poate face acest lucru.

De ce aceeași ceartă este trăită atât de diferit?

Un aspect pe care îl explic adesea în cabinet este că, într-un conflict, nu reacționăm doar la ceea ce spune partenerul.

Reacționăm și la propria noastră istorie.

Dacă ai crescut într-un mediu în care critica era frecventă, este posibil ca orice observație din partea partenerului să fie resimțită ca o dovadă că nu ești suficient de bun.

Dacă ai trăit abandon sau respingere, o simplă retragere a partenerului în timpul unei discuții poate activa o teamă intensă că vei fi părăsit.

Iar dacă ai învățat că, pentru a fi iubit, trebuie să îi mulțumești mereu pe ceilalți, este posibil să eviți conflictele cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă să renunți constant la propriile nevoi.

Din acest motiv, într-o relație nu se întâlnesc doar doi adulți. Se întâlnesc și experiențele lor de viață, rănile lor și felul în care au învățat să se protejeze.

Când merită să lupți pentru relație?

Din experiența mea, merită să lupți atunci când există încă două lucruri esențiale: respect și disponibilitate.

Respectul înseamnă că, deși există conflicte, niciunul dintre parteneri nu îl umilește pe celălalt, nu îl controlează și nu îi anulează valoarea.

Disponibilitatea înseamnă că amândoi sunt dispuși să își pună întrebări incomode despre propria contribuție la problemele din relație. Nu caută doar vinovatul, ci și soluția.

O relație poate trece prin perioade foarte dificile și totuși să se vindece, dacă ambii parteneri aleg să lucreze împreună, nu unul împotriva celuilalt.

Când începi să lupți singur

Există însă un moment în care unul dintre parteneri simte că luptă singur. Încearcă să înțeleagă ce nu mai funcționează, propune soluții, își asumă partea de responsabilitate și este dispus să schimbe ceva. Celălalt evită discuțiile, neagă existența problemei sau pune întreaga vină pe partener.

În astfel de situații, întrebarea nu mai este cât de multă iubire există, ci dacă mai există doi oameni care își doresc să construiască aceeași relație. Pentru că o relație nu poate fi reparată de o singură persoană.

De ce este atât de greu să pleci?

Din afară este ușor să ne întrebăm: „Dacă suferă atât de mult, de ce nu pleacă?” Pentru cel care trăiește relația, lucrurile sunt însă mult mai complexe. Nu ne atașăm doar de persoana de lângă noi, ci și de speranța că lucrurile se vor schimba. Tocmai de aceea, despărțirea poate trezi teamă, anxietate și un profund sentiment de nesiguranță. Uneori, oamenii nu rămân pentru că sunt fericiți, ci pentru că despărțirea pare mai greu de suportat decât suferința pe care o cunosc deja.

Cum poate ajuta psihoterapia?

Mulți oameni cred că terapeutul le va spune dacă să rămână sau să plece.

În realitate, acesta nu este rolul psihoterapiei.

Rolul ei este să te ajute să înțelegi de ce această decizie este atât de dificilă.

Ce te ține în relație? Iubirea? Speranța? Frica? Vinovăția? Convingerea că nu vei mai găsi pe altcineva? Dorința de a salva familia? Sau poate un tipar vechi, în care ai învățat că trebuie să suporți foarte mult pentru a fi iubit?

Uneori, răspunsurile la aceste întrebări schimbă complet perspectiva.

În terapia de cuplu, obiectivul nu este ca oamenii să rămână împreună cu orice preț. Obiectivul este să înțeleagă dacă relația mai poate deveni un spațiu sigur pentru amândoi.

Din cabinetul psihoterapeutului

De-a lungul anilor am observat că oamenii care își pun întrebarea „Mai merită să lupt?” sunt rareori oameni care renunță ușor.

De cele mai multe ori, sunt cei care au luptat deja foarte mult.

De aceea, înainte să ia o decizie, îi invit să răspundă la o altă întrebare:

„Mai luptăm amândoi pentru relație sau doar unul dintre noi?”

În loc de concluzie

Cred că întrebarea cea mai importantă este  „Cum mă simt în această relație?”

Mă simt ascultat/respectat? Pot fi eu însumi fără teamă? Există loc pentru dialog și schimbare?

Dacă răspunsul este „da”, poate merită să mai lupți.

Dacă, însă, ai ajuns să îți pierzi liniștea, încrederea în tine și sentimentul de siguranță, poate că cea mai importantă relație pe care ai de salvat este relația cu tine însuți.

Sursă imagine: Foto de Vitaly Gariev, prin Pexels.

De ce nu te poți relaxa nici în vacanță?

O perspectivă psihologică asupra stresului pe care îl purtăm în noi

Vacanța este, pentru mulți dintre noi, promisiunea unei pauze. Ne imaginăm că, odată ajunși departe de serviciu și de responsabilitățile cotidiene, vom reuși să ne odihnim și să ne recăpătăm energia. Cu toate acestea, nu puțini oameni constată că, deși și-au schimbat locul, starea lor interioară a rămas aceeași. Mintea continuă să fie ocupată de griji, corpul rămâne încordat, iar relaxarea pare imposibilă.

Este firesc să ne întrebăm: de ce se întâmplă acest lucru?

Răspunsul nu ține de lipsa voinței și nici de faptul că „nu știm să ne bucurăm de viață”. Din punct de vedere psihologic, capacitatea de a ne relaxa este influențată de modul în care sistemul nostru nervos s-a adaptat la experiențele trăite și de convingerile pe care le-am construit despre noi înșine de-a lungul vieții.

Când stresul devine modul obișnuit de funcționare

Stresul este un mecanism normal și necesar. În fața unei provocări, organismul mobilizează resurse pentru a face față situației. Problema apare atunci când această stare de mobilizare nu mai este urmată de o perioadă de recuperare.

Dacă luni sau ani trăim într-un ritm alert, răspundem permanent solicitărilor și simțim că trebuie să fim mereu disponibili, creierul începe să considere această stare drept normală. Cu alte cuvinte, nu mai face diferența între un pericol real și o listă nesfârșită de responsabilități.

De aceea, prima zi de concediu nu este suficientă pentru ca organismul să se relaxeze. Chiar dacă mediul s-a schimbat, sistemul nervos continuă să funcționeze după tiparul pe care l-a repetat luni întregi.

De ce unii oameni nu își dau voie să se odihnească?

În practica psihoterapeutică observ frecvent un lucru: persoanele cărora le este cel mai greu să se relaxeze sunt adesea cele mai responsabile, cele care au grijă de ceilalți și care își asumă foarte multe obligații.

La o privire mai atentă, descoperim că, pentru mulți dintre ei, odihna nu este doar o pauză, ci o experiență însoțită de vinovăție.

De unde vine această vinovăție?

Adesea, din convingeri formate încă din copilărie. Dacă ai fost apreciat mai ales atunci când aveai rezultate bune, când erai „cuminte” sau când nu le făceai probleme celor din jur, este posibil să fi învățat că valoarea ta depinde de ceea și cât faci.

În vacanță, când nu mai ai nimic de demonstrat, apare întrebarea nerostită: „Dacă nu fac nimic, mai am aceeași valoare?”

De ce tocmai în concediu ies la suprafață emoțiile dificile?

Mulți oameni spun că, în primele zile de vacanță, se simt mai anxioși sau mai triști decât acasă. Deși pare paradoxal, explicația este ușor de înțeles.

În viața de zi cu zi suntem concentrați pe rezolvarea problemelor. Activitatea continuă poate funcționa, fără să ne dăm seama, ca o modalitate de a evita contactul cu propriile emoții.

Când ritmul încetinește, dispare și această formă de distragere. Atunci pot deveni mai vizibile oboseala acumulată, tristețea, nemulțumirea sau sentimentul de singurătate.

Vacanța nu creează aceste emoții. Ea doar le oferă spațiul în care pot fi observate.

Cum poate ajuta psihoterapia?

De multe ori, oamenii ajung în cabinet spunând că vor să învețe să gestioneze stresul. Pe parcursul procesului terapeutic descoperă însă că stresul este doar expresia vizibilă a unor mecanisme mai profunde.

Psihoterapia nu urmărește doar reducerea simptomelor, ci înțelegerea lor. Întrebările importante devin: De ce îmi este atât de greu să mă opresc? De ce simt că trebuie să fiu permanent productiv? Ce se întâmplă cu mine atunci când încerc să mă odihnesc?

Pe măsură ce aceste mecanisme sunt înțelese, relația cu odihna începe să se schimbe. Relaxarea nu mai este percepută ca un lux sau ca o recompensă, ci ca o nevoie firească, esențială pentru echilibrul psihic.

Concluzie

Dacă nu reușești să te relaxezi nici în vacanță, nu înseamnă că faci ceva greșit. Este posibil ca organismul tău să fi petrecut prea mult timp într-o stare de mobilizare continuă și să aibă nevoie de mai mult decât o schimbare de peisaj pentru a se simți din nou în siguranță.

Uneori, cea mai importantă descoperire pe care o facem în concediu nu este locul pe care îl vizităm, ci faptul că oboseala pe care o purtăm cu noi nu este doar fizică. Iar atunci când începem să înțelegem de unde vine, facem primul pas spre o odihnă autentică.