Terapie de familie

Știai că, atunci când un membru al familiei suferă, comportamentul său se schimbă și determină o modificare la fiecare persoană din familie? Sau că, uneori, copiii devin simptomul familiei prin manifestarea unor comportamente menite să atragă atenția asupra lucrurilor care nu mai funcționează bine?

Bineînțeles, simptomele și suferințele copilului sunt reale, însă cauza lor este de natură emoțională, inconștientă. Pentru o mai bună înțelegere vă ofer următorul exemplu: un copil este adus la terapie din cauza îmbolnăvirilor frecvente, fără o cauză biologică, în termeni de specialitate îi spunem somatizare. Prin terapie însă putem descoperi ceea ce a generat aceste manifestări, de la caz la caz, poate fi vorba despre certurile dese între părinți, agresiunea fizică sau emoțională la care poate fi expus la școală, divorțul părinților și exemplele pot continua.

Mai mult de atât, fiecare familie transmite inconștient de la o generație la alta traume, adicții, comportamente, frici, obsesii, pe care le preluăm de la strămoșii noștri chiar dacă nu i-am cunoscut și ne influențează modul în care relaționăm cu ceilalți.

Psihoterapia de familie abordează persoana în întregul ei ca parte dintr-un întreg mai mare, familia, în care fiecare membru influențează și este influențat de către ceilalți. Acceptând această influență reciprocă pe care fiecare membru al familiei o primește și o exercită, acceptăm și faptul că fiecare persoană din familie are un rol și poate fi de ajutor în rezolvarea problemelor celorlalți.

Prin aducerea întregului sistem familial în cabinetul de psihoterapie, fiecare persoană are posibilitatea să exprime gânduri și sentimente într-un cadru de siguranță, să înțeleagă experiențele și punctul de vedere al celorlalți, să îi respecte nevoile sau să facă schimbări care să fie de ajutor relației și vieții lor.

Problemele pentru care se recomandă psihoterapia de familie sunt multiple și specifice fiecărei familii în parte, însă ceea ce le generează sunt factori comuni: dificultate de adaptare la situații noi, comunicarea defectuoasă a nevoilor, eșecul în a înțelege și accepta nevoile celuilalt, divergențe legate de modul în care sunt folosiți banii sau de organizarea treburilor casnice, dificultăți în a stabili limite față de familia extinsă, cum ar fi părinți băgăcioși, sau impas în a lua decizii de comun acord privind educarea copiilor.

Pentru un tablou complet al situațiilor problematice pe care psihoterapia de familie le abordează, accesează https://psihologsipsihoterapeut.ro/servicii/

Fie că în terapie participă toți membrii familiei sau doar unul (terapie individuală), beneficiile vor fi resimțite de către toți .