Articole

Publicat pe

El – EA -RELAȚIA de cuplu și COVID-ul

Relația dintre parteneri este a treia entitate dintr-un cuplu. Ea este creată de cei doi și tot ei sunt responsabili de trăinicia, gradul de satisfacție și funcționalitatea ei.

Relațiile sunt într-o continuă transformare datorită mișcării lor prin timp și asta necesită o adaptare permanentă la nou și neprevăzut. Schimbările la care trebuie acomodate relațiile sunt  interne (factori ce țin de unul dintre parteneri: boală,  pierderea locului de muncă etc) sau externe ( calamități, pericole sociale etc).  În situația actuală, neprevăzutul este acest virus COVID-19 care trebuie să fie integrat în toate relațiile noastre, cu precădere în relația de cuplu care poate fi mult afectată din cauza izolării. Cele mai multe cupluri nu sunt obișnuite să petreacă împreună o perioadă de timp atât de mare, nici măcar în vacanțe sau de sarbători și pot să apară divergențe, certuri, senzația de sufocare, panică, depresie etc .

Pentru evitarea efectelor negative ale izolării și menținerea relației de cuplu în paramentrii funcționalității, recomand:

Respectarea programului dedicat activităților profesionale, pe cât posibil de către ambii parteneri, ca și înainte de izolare, precum și păstrarea distanței individuale astfel încât fiecare să aibă și activități individuale (citirea unei cărți, articole de specialitate, sport, hobby – uri).

Activitățile comune de până la instalarea izolării ar fi bine să se mențină: curățenia făcută împreună la finalul săptămânii sau vizionarea filmelor preferate. Se poate simula și o ieșire la restaurant. Schimbarea hainelor de casă cu cele de stradă și aranjarea mesei în sufragerie unde să cinați împreună și să beți băutura care vă place poate alunga plictiseala și anxietatea.

Un aspect foarte important și care este ușor trecut cu vederea este comunicarea emoțiilor și a gândurilor privind situația cu care ne confruntăm la nivel global. Acest exercițiu presupune un nivel crescut de comunicare eficientă și de acceptare a ceea ce simte celălalt,  fără a judeca. Împărtășirea răspunsurilor la următoarele întrebări aduc partenerii împreună ca o echipă care luptă împotriva unui inamic comun, ajută la înțelegerea comportamentelor celuilalt, scad anxietatea și previn dezvoltarea unor tulburări mai grave precum cea de panică. Acestea sunt:  Ce simt și gândesc ? , Ce temeri am?, Care sunt resursele noastre comune de a trece cu bine peste această încercare?, Cu ce pot contribui eu la menținerea relației noastre?

Identificarea avantajelor izolării. Veți fi uimiți să descoperiți că această perioadă vine și cu plusuri, nu doar cu minusuri (lucruri pe care doream să le facem – o carte nouă pe care avem acum timp să o citim, îngrijirea florilor, proiecte DIY).

Păstrarea legăturii cu familia extinsă și prietenii este de asemenea o resursă pentru depășirea anxietății, iar tehnologia de azi este mai mult decât generoasă în facilitarea comunicării la distanță.

Reevaluarea planurilor și reprogramarea vacanțelor oferă sentimentul de continuitate a vieții obișnuite și totodată a temporalității situației actuale.

Publicat pe

Cu ce te poate ajuta psihoterapia?

Toți trecem prin perioade de stres, tristețe sau conflicte care uneori ne fac să ne pierdem controlul sau să credem că suntem într-o situație fără ieșire. Alteori, ajungem să nu mai simțim plăcere, chiar și după realizări importante sau ajungem să facem excese cum ar fi mâncarea, alcoolul, drogurile sau jocurile de noroc.

Multe dintre problemele prezentate mai sus își au rădăcina în situațiile dificile pe care am fost nevoiți să le înfruntăm. Cândva, în trecut, am fost nevoiți să trecem peste situații atât de tulburătoare sau triste, încât, la nivel mental a fost luată decizia de a împinge în subconștient aceste trăiri. Însă ele nu rămân definitiv în subconștient, ci ies la suprafață prin comportamente autodistructive, agresive sau submisive, somatizări, tristețe, frică, furie exagerată etc.

Sau pur și simplu suntem puși în fața unor situații prezente de viață pe care simțim că nu le putem depăși și care au efecte negative atât asupra noastră cât și a persoanelor din jurul nostru. Acest lucru se întâmplă, deoarece suferința unei persoane se extinde și produce suferință și în mediul imediat, de la membrii familiei la prieteni și colegi.

Din această cauză, este nevoie de ajutor specializat din exterior care depășește granițele subiective ale prieteniei și îți oferă un cadru de siguranță emoțională și de acceptare, garantând confidențialitatea totală a informațiilor.

Psihoterapia te ajută sa înțelegi ce situație a generat problemele cu care te confrunți, te ajută să îți găsești propriile răspunsuri și soluții. Te ajută să gestionezi gândurile și comportamentele care îți fac rău și de care nu poți scăpa. Psihoterapia te ajută să faci față suferinței generate de eșecuri sau pierderi, te sprijină în rezolvarea problemelor cu partenerul de viața sau cu copilul.

Publicat pe

Depresia, simptome des întâlnite și soluții de rezolvare

depresia Depresia are un impact major asupra calității vieții celor care se luptă cu această boală dar și a celor din jurul lor. De cele mai multe ori, ajunge să fie tratată în stadii avansate și potrivit psychiatry.org, afectează 1 din 15 adulți, la care se adaugă și multe cazuri în rândul copiilor.

Depresia poate fi resimțită în viețile noastre printr-o pierdere a plăcerii în activitățile care o dată ne delectau. În plus, poate naște sentimente de lipsă de valoare sau inutilitate pentru toți cei apropiați.

O dată cu trecerea timpului, alte dezechilibre pot să apară de la starea de somnolență permanentă, la insomnii sau gândul că nimeni nu îi va duce lipsa dacă se va sinucide.

Depresia se tratează doar medicamentos de către medicul psihiatru și prin psihoterapie, fără acest sprijin problemele nu pot fi rezolvate.

La nivel biologic, depresia netratată determină: fluctuații ale greutății, scăderea imunității, insomnii, oboseală, crește riscul de dezvoltare a atacurilor vasculare cerebrale sau a unor boli precum diabetul, boli cardiace, endocrine, digestive, putând duce până la moarte.

La nivel psiho-emoțional și cognitiv, depresia se manifestă printr-o tristețe îndelungată, sentimente de singurătate și deznădejde, stimă de sine scăzută, nesiguranță, lipsă de chef chiar și pentru activități înainte plăcute, lapsus-uri sau tulburări de memorie, precum și indecizie sau dificultăți în luarea deciziilor.

La nivel familial, depresia unui membru va afecta fiecare persoană în parte. Un părinte depresiv, din cauza propriei tristeți și a oboselii, eșuează să fie aproape emoțional de copil și nu-i oferă sprijin așa cum obișnuia să o facă. În cuplu, pot să apară sentimente de respingere, neînțelegeri sau acuze privind infidelitatea, depresia fiind una dintre cauzele scăderii interesului erotic.

Din cauza oboselii resimțite, a lipsei de interes și a plăcerii pentru orice activitate în general, depresia atinge și aspectul profesional pentru că determină o eficiență scăzută, care implicit duce la neîndeplinirea sarcinilor la timp sau o slabă calitate a muncii.

Relații sociale și de prietenie sunt și ele afectate, persoana depresivă tinde să se izoleze și să evite întâlnirile chiar și cu membrii propriei familii sau cu prietenii apropiați.

Atunci când tu sau o persoană apropiată manifestă simptomele descrise mai sus, este recomandat să se apeleze la ajutor specializat.

Publicat pe

Pregătirea pentru grădiniță

Pentru părinţi, grădiniţa este mediul care le va modela şi dezvolta copilul sub aspect intelectual, emoţional, social, motric, al abilităţilor de autonomie, însă cel puţin la început, pentru micuţ poate avea o altă semnificaţie: este locul în care a fost abandonat de părinţi. Cu siguranţă ai auzit copii spunând că le-a fost frică de faptul că părinţii nu vor mai veni să îi ia acasă. Poate chiar tu ai simţit aşa când erai de vârsta lor.

Sentimentul de abandon pe care îl încearcă micuţii este explicat prin faptul că ei sunt scoşi din zona lor de confort, protecţie si siguranţă.

Din această cauză este important să fie pregătiţi din timp pentru începerea grădiniţei.

Atenţie! băieţii se acomodează mai greu decât fetele.

Sugestiile mele pentru uşurarea acestei tranziţii sunt:
1. Vorbește-i despre activitățile pe care le va avea în orar dându-le o conotație de joc. Adică, în loc să îi spui” vei învăța să modelezi animăluțe din plastilină” spune-i” te vei juca cu plastilină şi vei modela animalele tale preferate”.
2. Jocul de rol sau joaca” de-a grădinița” sunt de un real ajutor atât pentru copil cât si pentru părinte. Pe micuț îl ajută să înțeleagă și să se pregătească pentru începerea grădiniței, iar pe părinte îl ajută să vadă care sunt temerile și percepțiile micuțului referitoare la aceasta. Spre exemplu, este posibil ca unii copii să creadă că mersul la grădiniță este echivalentul mersului în parc sau la locul de joacă, unde părinții sunt prezenți, șederea este mult mai scurtă și nu există un alt adult care să le ghideze activitatea.
3. Implică-l în pregătirile pe care le faci pentru începerea grădiniței cum ar fi cumpărarea hainelor sau alegerea celor pe care le va purta in prima zi.
4. Mergi cu el să vadă grădinița, locul unde se va juca, unde va dormi, unde va mânca și să o cunoască pe educatoare. Asigură-l că tu ai incredere deplină că acolo va fi în siguranță.
5. Cu două săptămâni înainte pregătește un calendar și hașurați sau colorați împreună fiecare zi astfel încât să îl ajuţi să înțeleagă că mai este puțin. Sau pe o foaie puteți desena conturul animalului preferat de la mare la mic, cu fiecare zi care trece se colorează un animaluț până se ajunge la cel mai mic.
6. Vorbește cu directoarea grădiniței să îți permită să stai în sală sau la ușă până se acomodează.
7. Scurtează treptat timpul. Dacă în prima zi ai stat 4 ore, zilele următoare stai 3 ore, apoi 2 ore și tot așa până renunți la a mai sta cu el (ea). Pentru a nu-i crea impresia falsă că prezenţa ta la grădiniţă este permanentă poţi apela din nou la un calendar în care să marchezi zilele, săptămânile în care se va întâmpla acest lucru.
8. Tine-ți promisiunile. Dacă i-ai spus că după masa de prânz vii și îl iei, așa trebuie să se întâmple. Minţirea sau păcălirea copilului nu sunt recomandate în nici o situaţie, însă cu atât mai puţin atunci când contextul de viaţă necesită un efort de acomodare şi sprijin emoţional sporit din partea părinţilor. Se va simţi umilit, trădat şi îţi va răspunde cu aceeași monedă.
9. Dacă până acum nu aveţi stabilit un ritual de despărţire acum este momentul cel mai propice pentru aşa ceva. Spre exemplu, acel “bate palma” sau un scurt joc de cuvinte care să marcheze despărţirea.

Publicat pe

Cum pot influența părinții stima de sine a copiilor

Când spunem stimă de sine ne referim la ceea ce simţim, gândim şi credem despre noi sub aspectul valorii şi al competenţelor personale. Reflectă părerea pe care fiecare persoană o are despre sine, valoarea personală atribuită, cum se vede şi se autoapreciază în relaţie cu ceilalţi, încrederea în capacitatea proprie de a reuşi ceea ce îşi propune, modul în care crede că ceilalţi o văd, respectul faţă de propria persoană etc.

Stima de sine este un proces aflat în continuă dezvoltare, variabil în timp şi care este activ in mod diferit pe mai multe niveluri. Cu alte cuvinte, dacă un copil nu are o stimă de sine crescută în ceea ce priveşte competenţele şcolare la vârsta de 8 ani, spre exemplu, la 14 ani acest lucru poate fi total schimbat. Sau o persoană poate avea o stimă de sine crescută privind competenţele profesionale, însă, în acelaşi timp să aibă o stimă de sine scăzută privind competenţele parentale.

Dezvoltarea stimei de sine este influenţată de o multitudine de factori, iar în ceea ce priveşte influenţa părinţilor, cercetătorii i-au descoperit pe următorii:

Genetica. Cercetătorii au fost interesaţi de măsura în care genele influenţează dezvoltarea stimei de sine şi au concluzionat faptul că procentul este de 30 – 40% din variaţia nivelului stimei de sine între fraţi. Restul de până la 100% este reprezentat de alţi factori externi cum ar fi joaca, şcoala, prietenii, locul de muncă şi aşa mai departe.

Suportul parental: implicarea părinţilor în îngrijirea, creşterea şi educarea copiilor.
S-a descoperit că efectele suportului matern sunt diferite de cele paterne în ceea ce priveşte influenţa exercitată în dezvoltarea stimei de sine. Implicarea mamei ajută la formarea sensului valorii copilului, iar a tatălui în ceea ce priveşte competenţele.
Un aspect important de luat în seamă este faptul că lipsa frecventă sau absenţa pe termen lung a părinţilor influenţează în mod negativ dezvoltarea stimei de sine, mai ales în cazul persoanelor de sex masculin.

Acceptarea are o semnificaţie calitativă şi se referă la faptul că nu este de ajuns simpla implicare a părinţilor. Pentru a influenţa în mod pozitiv dezvoltarea stimei de sine a copilului, părinţii trebuie să identifice în copilul lor atât trăsăturile pozitive cât şi pe cele negative, să le accepte şi să ofere posibilitatea copilului de a se dezvolta în acord cu trăsăturile lui unice.

Aşteptările părinţilor. Definirea clară a aşteptărilor şi a limitelor sunt atitudini parentale asociate cu dezvoltarea unei stime de sine pozitive, iar stabilitatea şi menținerea lor permite copilului să înveţe ce comportamente sunt acceptate şi care nu.

Stilul parental. Orice relaţie umană de durată solicită primirea şi oferirea de respect, iar cea părinte – copil nu trebuie să facă excepţie. Cercetătorii au descoperit că părinţii care adoptă un stil parental de educare bazat pe respect şi atitudini democratice tind să crească copii cu o stimă de sine mai mare decât cei care abordează un stil autoritar, bazat pe controlarea copilului.

Ordinea naşterii. Datorită faptului că primii născuţi şi copiii singuri primesc mai multă atenţie din partea părinţilor tind să aibă o stimă de sine mai crescută decât mezinii unei familii.

Modelarea. Modul în care părinţii reacţionează, tratează şi rezolvă problemele cu care se confruntă de-a lungul vieţii constituie un patern pe care copiii îl preiau şi îl aplică la rândul lor. Astfel, părinţii care se confruntă cu provocările vieţii în loc să le evite le arată copiilor o strategie de rezolvare a problemelor pro-stimă de sine.

Sursa: Self-Esteem Research, Theory and Practice – Christopher J. Mrunk

Publicat pe

Qbebe.ro: Copilul care şantajează și nevoile lui

Vă invit să faceţi un exerciţiu de imaginaţie, să închideţi ochii şi să vă reprezentați imaginea unui copil care şantajează. Cum arată?

Eu văd un mic drăcuşor cu aripi, de culoare verde, cu arc şi săgeată în mână care ţinteşte spre părinţii lui atunci când aceştia sunt obosiţi, preocupaţi cu alte treburi sau pur şi simplu încearcă să se relaxeze. Îi văd pe părinţii lui cum aleargă prin casă încercând să se ascundă de săgeţile lui şi cum el râde cu poftă de fiecare dată când îi nimereşte.

Cât suntem copii, daca incercam sa obtinem ceea ce avem nevoie suntem etichetati drept rasfatati, rai sau santajisti emotionali de mare clasa, „mari smecheri”. La vârsta adulta, daca luptam si depunem efort sustinut pentru a obtine ceea ce avem nevoie, ni se spune ca suntem ambitiosi. De unde vine oare aceasta diferenta de perceptie?

In mare parte, este vorba despre credinte sociale transmise din generatie in generatie care ne-au invatat ca nevoile bebelusului se limiteaza la hrana, scutec curat si stare de sanatate buna. Generatii intregi de copii au fost crescuti astfel, iar când au ajuns la vârsta adulta li s-a cerut exact ce au fost opriti sa faca: sa recunoasca ca au si alte nevoi de satisfacut, nu doar cele primare (hrana, fiziologice, sete etc).

Iată câteva dintre principalele nevoi emoționale ale micuților:

  1. Protecție, atenție și securitate
  2. Nevoia de a plânge.
  3. Iubirea necondiționată.

Acum, la finalul acestui articol, dupa ce ati inteles mai bine de ce micutii se comporta in anumite feluri, va invit sa reluati jocul de la inceput si sa spuneti ce vedeti. Drăcusorul meu a disparut, acum văd doar un copilaș care vrea ceva și nu stie cum să ceară.

Articolul întreg poate fi citit vizitând Qbebe: http://www.qbebe.ro/psihologie/dezvoltare_emotionala/copilul_care_san